Fondul umanitar Emil Duhnea şi Nicolas Cage comun cu fondul autorității de reglementare în domeniul conținutului audio-vizual avându-l pe Nicolas Cage drept element esențial și distinctiv, ARDCAVANCDEED

Cum pot dona?

Prin PayPal rapid, simplu şi în siguranţă. Prin bitcoin, şi mai în siguranţă. În bunuri fizice, cum explic mai jos. Sau când mă vedeţi puteţi să aruncaţi cu bani în mine.

De ce să donez?

Cu o simplă donaţie mică, echivalentul unei cafele sau al unui iPad (după ce înseamnă mic pentru fiecare), puteţi să faceţi diferenţa între o zi proastă şi una bună pentru mine, care să mă motiveze să scriu ficţiune sau non-ficţiune pentru publicare sau comentarii şi articole pentru blog despre libertate, guvern, economie politică sau despre scris.

De asemenea doar aşa puteţi ţine în viaţă dosarul Nicolas Cage la care lucrez din greu, dar şi pe maestru însuşi care fără ajutorul nostru riscă să înceteze să existe cinematografic şi fizic.

Ce primesc la schimb?

Donaţia nu e un schimb, dar practic, prin comentariul ataşat donaţiei puteţi solicita voi ce să fac la schimb dacă chiar vreţi. Banii reprezintă timp şi energie îngheţate în monedă, resurse pe care le pot folosi la cerere în anumite feluri dacă aveţi preferinţe deosebite.

Pe lângă asta, puteţi solicita, e.g.: (1) mesaje audio-video de la mulţi ani, bonne anniversaire, feliz navidad şi alte asemenea cu dedicaţie; (2) înregistrări audio-video de tip karaoke filipinez homemade; (3) o întâlnire cu Emil Duhnea însuşi.

De ce nu te finanţează Nic Cage?

Nicolas Cage are datorii foarte mari la fisc şi relaţia noastră de afaceri se bazează pe foarte multă încredere că voi fi răsplătit cândva în viitor.

Accept şi bunuri

Dacă nu vreţi să trimiteţi monedă fiduciară, dar vreţi totuşi să contribuiţi la fondul umanitar Emil Duhnea şi Nicolas Cage, atunci aflaţi că accept şi bunuri în natură: puteţi trimite cafeaua sau iPad-ul prin curier! Sau mă puteţi scoate la cafea fizic, beneficiind bonus de şarmul meu confundabil şi de linişti jenante doar pentru voi.